Viviana Sposub, despre cum i s-a schimbat viața după ce l-a întâlnit pe George Burcea: ”A venit natural, firesc și atât de frumos”

Publicat: 03 nov. 2020, 09:05 Autor: Andreea Voicu Vedete

Viviana Sposub a făcut destăinuiri despre relația cu George Burcea. Viața vedetei s-a schimbat foarte mult, după ce au luat decizia să meargă împreună pe același drum.

Viviana Sposub a povestit deschis despre relația pe care o are cu actorul George Burcea. Vizibil fericită și mulțumită de alegerea pe care a făcut-o, frumoasa Viviana a mărturisit că actorul a fost sprijinul ei în această perioadă și i-a oferit multă încredere în sine.

”George a fost sprijinul meu în toată această perioadă! Mi-a dat multă încredere în mine și m-a făcut să realizez că sunt o fată foarte puternică. Tocmai de aceea îi sunt recunoscătoare și mă bucură enorm de tare legătura ce s-a creat între noi. A venit natural, firesc și atât de frumos! Fix a așa venit și sărutul. A fost unul dintre cele mai emoționante momente din „Fermă și a încununat toată apropierea pe care am simțit-o noi pe parcursul competiției”, a spus Viviana pentru VIVA.

Viviana Sposub: ”Deși am avut relații serioase…”

Viviana Sposub a mai mărturisit că nu a locuit niciodată până acum cu un bărbat sub același acoperiș, chiar și în condițiile în care a avut relații serioase.

”Nu am locuit niciodată cu un bărbat și mă sperie de mor gândul ăsta! Deși am avut relații serioase, am amânat acest moment până când nu a mai fost necesar. Până nu de mult, am locuit cu două prietene foarte bune și ne-am bucurat de viața de studente. Chiar înainte de „Ferma m-am mutat singură, așa că vreau să mă bucur de etapa asta. Eu cu mine sunt cel mai bine, dar nu mă supăr dacă mai primesc și o vizită din când în când”, a spus Viviana Sposub pentru sursa citată.

”Bărbatul George doarme mai mult și nu spală vasele! În rest, găsesc aceeași listă lungă de calități la ambele variante”, a mai spus ea.

Publicat: 03 nov. 2020, 09:05 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×